POVEŞTI CU PESCĂRUŞI

Zilele acestea, paşii m-au purtat la Galați, care mi s-a părut un oraş timid, ca un îndrăgostit la prima întâlnire, plin de poveşti şi taine ce aşteaptă nerăbdătoare să ți se dezvăluie.

Pe malul Dunării, ascultând pescăruşii gălăgioşi şi cam romantici, mi-am adus aminte că în clasa a VIII-a, pentru că sosise momentul să mă despart de colegii de şcoală şi să merg la liceu, îmi făcusem un oracol, un fel de caiet cu amintiri. Colegii trebuiau să răspundă la tot felul de întrebări, să lipească poze şi să scrie câteva gânduri profunde, majoritatea de fapt nişte versuri destul de puerile, de genul: “Cum doreşte căprioara apă dulce din izvor, aşa îţi doresc eu ţie mult noroc în viitor”. În oracolul meu scrisese şi A, băiatul de care eram îndrăgostită atunci, nişte cuvinte tare aiurite, dar care mie mi s-au părut pline de romantism şi sensibilitate: “Te iubesc şi te ador/ Ca un pescăruş bezmetic, flămând şi călător.”

În ziua aceea, am plecat dansând spre casă şi cred că vreme de multe luni am fost cea mai fericită adolescentă din sectorul 2.

Dar ghinionul a făcut ca o prietenă din bloc să primească o revistă colorată, cu multe fotografii şi reclame, de la mătuşa ei din Germania. În fine, ce vreau să vă spun e că în revista aia era o imagine destul de nevinovată cu un mulatru bine făcut, căruia i se vedea posteriorul – bombat şi apetisant… artistic vorbind. Am chibzuit eu că i-ar sta bine în oracolul meu. Prietena mea s-a lăsat cu greu convinsă să-şi decupeze revista. Rugăminţi, promisiuni, lacrimi… a cedat doar după ce i-am cumpărat o îngheţată Doina, cu glazură de ciocolată, şi i-am dat cadou agrafa de păr cu trandafir pe care mi-o cumpărase mama de la polonezele care făceau bişniţă vara la nămol, pe plaja Lacului Techirghiol.

Fericirea mea a durat foarte puţin, mai precis până când tata a văzut poza şi m-a întrebat uimit: “Ce caută Kunta Kinte ăsta dezbrăcat în oracolul tău?”, făcând referire la filmul “Rădăcini” celebru în acea perioadă, care prezenta odiseea unui negru din Gambia. Eu nu mă temeam defel de tata, căci, deşi un bărbat înalt, masiv şi mai tot timpul încruntat, era de fapt sensibil şi blând ca o ploaie caldă de vară. Aşa că atunci când m-a întrebat de fotografie, am izbucnit în râs amuzată peste măsură de exprimarea sa. Doar că lipsa mea de respect l-a enervat cu adevărat pe tata care a făcut oracolul harcea-parcea, sub ochii mei îngroziţi.

Am fugit plângând în camera mea, disperată că nu voi mai putea atinge niciodată cu privirea versurile acelea minunate scrise de A, special pentru mine. Mai târziu, peste ani, tata mi-a mărturisit cât de rău i-a părut de ceea ce făcuse. Cât despre mine, pot să vă spun că, şi acum, cuvintele lui A mi se par amețitor de tulburătoare. Cât despre Galați, abia aştept să revin şi să-i descopăr, pe îndelete, poveştile.

galati_noiembrie-2016-183galati_noiembrie-2016-012Galati_noiembrie 2016 208.jpgGalati_noiembrie 2016 026.jpgGalati_noiembrie 2016 037.jpgGalati_noiembrie 2016 028.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s