POVESTE CU SAŞI

De fiecare dată când ajung într-o localitate, încerc să simt energia acelui loc. Mă interesează mai puțin obiectivele turistice şi mai mult oamenii care trăiesc acolo şi darurile sufleteşti şi spirituale pe care aceştia mi le pot oferi – sentimente pozitive, cuvinte calde, vorbe cu har, gânduri, îmbrățişări, zâmbete, amintiri sau învățături. În general, evaluez un loc în funcție de oamenii extraordinari pe care am avut şansa de a-i întâlni acolo. Aşa se face, de exemplu, că mi-a plăcut mai mult la Brăila decât la Budapesta sau la Varşovia.

Când am plecat spre Biertan, îmi propusesem să-i întâlnesc pe Christa şi Cristian, proprietarii unei pensiuni cu prăjituri delicioase, de care aflasem pe internet. Doar că… socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Odată ajunsă în Biertan, pe care l-am denumit în sinea mea «satul cu nuci», am aflat că cei doi soți nu mai erau proprietarii pensiunii cu pricina. M-am gândit că poate se mutaseră din oraş – şi nu eram chiar departe de adevăr, căci deja se hotărâseră să-şi vândă casa din Biertan – dar am încercat totuşi să dau de ei. Nu sunt eu genul de persoană care să renunțe aşa de uşor!

După aproape jumătate de zi de căutări, cunoşteam aproape toți locuitorii din Biertan, căci intrasem în curți, magazine alimentare, biserici şi chiar crâşme, destul de dubioase. Dar până la urmă i-am găsit ascunşi într-o casă de poveste, situată la poalele unui deal înverzit.
Ştiți casele acelea cu grădina plină de flori, cu pomi fructiferi şi musai cu pisici, care te îndeamnă la lenevie şi relaxare? Exact aşa era casa lor!
La început, Christa şi Cristian au fost destul de reținuți căci eram doar o străină care dăduse buzna peste ei. Plus că, de la atâtea căutări, eram cam ciufulită şi îmbujorată şi cred că nu prezentam prea multă încredere, cel puțin la prima vedere.

Dar gazdele mele au fost aşa cum auzisem eu – primitoare şi dornice să stea ore în şir la poveşti. Am uitat să vă spun că ajusesem în curtea magică la ceas de seară, exact la momentul potrivit pentru astfel de îndeletniciri.
În timp ce mă delectam cu prăjituri şi cappuccino vienez, Christa şi Cristian îmi picurau cu har în urechi poveşti despre saşii din Transilvania. Vai, ce bine mă simțeam!
Cel mai mult mi-a plăcut povestea lor de iubire. Ca să se căsătorească cu un român, ea, o săsoaică cu personalitate, şi-a înfruntat familia şi s-a luat la trântă cu tradițiile. Faptul că sunt împreună de atâția ani (au în jur de 80 de ani) şi încă se iubesc, este o dovadă în plus că a fost o luptă inspirată. Dar am povestit despre atâtea subiecte interesante: călătorii, gătit, proiecte pentru femei, cărți, religie, educație prin jocuri şi ateliere de creație şi chiar politică.

În liniştea serii, se auzeau greierii cântând, iar eu am simțit cum stă să se nască o prietenie frumoasă. Christa şi Cristian povesteau neîncetat, eu ascultam vrăjită şi nu ne înduram deloc să punem punct. Cred că ne-am spus «la revedere» de vreo cinci ori. Până la urmă ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom revedea curând, în Bucureşti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s